Valentine’s Day Sfantul Valentin

Sfântul Valentin, sau Valentin von Terni este un martir declarat ca sfânt al creştinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III fiind episcop în Interamna (azi: Terni Italia). El a fost condamnat la moarte 14 februarie 269) din cauza credinţei lui.

A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiţi în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). Azi fiind Valentin considerat patronul protector al îndrăgostiţilor.Valentine’s Day

Sarbatorirea zilei de Sfantul Valentin – Valentine’s Day isi are originea intr-o traditie care a inceput cu multi ani in urma in Roma antica. Se stie de o sarbatoare romana, Lupercalia pe data de 14 februarie. Acest vechi festival reprezenta sarbatorirea fertilitatii si era tinuta in onoarea a doi zei romani, Juno si Pan. Unul dintre obiceiuri era aceea a scrierii unor mesaje de dragoste de catre tinerele necasatorite. Aceste mesaje trebuiau introduse intr-o urna, iar tinerii pe rand alegeau cate unul de aici. Conform obiceiului trebuiau sa curteze tanara a carui mesaj l-au ales.
Ziua Sfantului Valentin se numea Ziua Nuntii Pasarilor cu mult timp in urma. Se credea ca pasarile isi aleg perechea si incep sa se reproduca in ziua de 14 februarie, cea de a doua saptamana a celei de a doua luni a anului.
Sfantul Valentin
In Roma antica a trait un om numit Valentin. Era un medic bun la suflet, care practica medicina intr-o camaruta a propriei case. Se spunea despre el ca era medicul gastronom datorita faptului ca ii placea sa gateasca si ii placea mancarea. “Doctorul” Valentin s-a straduit mereu sa ofere pacientilor medicamente care cat de cat aveau un gust delicios. Avea mereu timp sa amestece medicamentele amare cu vin, lapte sau miere pentru a avea un gust mai bun pentru bolnavi. Curata ranile si le vindeca cu radacini si ierburi medicinale. Religia se constituia ca parte integranta a vietii medicului si desi crestinismul nu era prea popular in acele vremuri (multi credinciosi au fost persecutati pentru credintele lor) a devenit un crestin si tinea predici pentru altii. De multe ori se ruga pentru bunastarea pacientilor. Intr-o zi un paznic al inchisorii imparatesti din Roma a batut la usa lui Valentin, tinandu-si fiica oarba in brate. Auzise de abilitatile medicului si l-a rugat pe acesta sa vindece orbia fiicei. Valentin stia ca ii va fi greu sa faca acest lucru, insa i-a promis omului ca va face totul posibil. A examinat fetita, i-a dat o alifie pentru ochi si i-a rugat sa se intoarca pentru mai multe reexaminari. Au trecut mai multe saptamani. insa ochii fetitei nu s-au vindecat. Totusi cei doi nu si-au pierdut speranta si s-au intors saptamanal pentru reexaminari la “doctorul” Valentine. Apoi intr-o zi, cativa soldati romani l-au vizitat pe medic si l-au arestat, distrugandu-i medicamentele si condamnandu-l pentru credinta lui. Cand tatal fetitei a aflat de arestarea lui Valentin a dorit sa intervina, insa nu era nimic de facut. Valentin a inteles acest lucru. Stiind ca va fi executat, a cerut o coala de hartie, o pana de scris si cerneala. A scris cateva randuri de ramas bun si l-a inmanat paznicului pentru fiica lui oarba. Valentine a fost executat ziua aceea, pe 14 februarie, 270 (e.n.) prin decizia Imparatului Claudius Gothicus al II-lea.
Cand paznicul s-a intors acasa, a fost primit de fiica lui. Fetita a deschis biletul si a descoperit o planta galbena inauntru. Mesajul suna astfel, “De la al tau valentin.” Cum fetita privea planta, pentru prima data in viata ei a vazut mii de culori revarsandu-i-se in palma! Ochii ei erau vindecati ca printr-un miracol! In 496 Papa Gelasius I. a desemnat ziua de 14 februarie ca fiind Ziua Sfantului Valentin. Sarbatoarea a disparut din calendarul oficial in 1969.
In zilele noastre ne exprimam dragostea si afectiunea de Ziua Sfantului Valentin trimitand felicitari, flori si mesaje de dragoste persoanelor iubite. Sarbatoreste si tu Ziua Indragostitilor alaturi de noi!
Altii povestesc cum ca Imparatul Claudius al II-lea nu reusea sa-si adune oastea pentru ca barbatii refuzau sa se inroleze. Credea ca motivul era aceea ca barbatii romani nu voiau sa isi paraseasca sotiile. Datorita acestui fapt, imparatul a interzis logodnele si nuntile in Roma. Un preot crestin, pe nume Valentin, in secret a cununat perechile care au apelat la dansul. Cand imparatul Claudius a aflat de acest lucru, a intemnitat preotul, care a murit in inchisoare in anul 270 e.n., in data de 14 februarie.
Cateva obiceiuri
Sfantul Valentin este sfantul ocrotitor al mai multor orase si manastiri.
Oamenii fie de buna credinta, fie din superstitie, pastreaza unele obiceiuri legate de ziua acestui sfant. Sunt persoane care de aceasta zi tin post: mananca doar o data pe zi sau gatesc fara a utiliza grasimi, merg la biserica pentru a rosti o rugaciune, se spovedesc si aduc sacrificii. Zidarii merg la biserica pentru a cere ocrotirea lor din partea sfantului cand lucreaza pe schele.
Unii nu indraznesc sa puna closca la clocit de aceasta zi, si daca ziua Sfantului Valentin este luni, nu vor face acest lucru in nici o zi de luni a anului. In dimineata acestei zile se obisnuieste sa se puna apa sfintita in apa pe care animalele de casa urmeaza sa o bea.
Unii fermieri in zorii acestei zile fac ocolul proprietatii lor, pentru a se ocroti de hoti si de pasarile care le-ar distruge via.
Se crede ca daca porumbeii salbatici se intorc in aceasta zi, acest lucru inseamna inceputul primaverii.
Sfantul Valentin mai este considerat si sfantul protector al vrabiilor, pentru ca aceasta zi le prieste si lor.
Si nu in ultimul rand, se crede ca pasarile isi tin “logodna” in aceasta zi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s